skip to main |
skip to sidebar
Mâine este sărbătoarea tuturor românilor...1 DECEMBRIE!!
"...Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. [...]
Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]
Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţională care este statul naţional.[...]
O necesitate istorică - naţiunea trebuie să trăiascã într-un stat naţional - s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional."Florin Constantiniu – O istorie sinceră a poporului român, ed. Univers Enciclopedic, 1997.Dacă sunt mândru că sunt român? Normal că "DA" pentru că nu-mi e ruşine de mine şi de ceea ce sunt!!
Calendarul maiaş i-a impresionat pe oamenii de ştiinţă prin faptul că avea o precizie mai bună decât cel gregorian. Totuşi el aduce o previziune sumbră legată de o dată foarte apropiată. Conform maiaşilor, în anul 2012 Pământul se va alinia cu Soarele, iar acesta din urmă se va afla la mijlocul ecuatorului galaxiei pe data de 21 decembrie 2012. Aceste fenomene, combinate sau urmate de cataclisme naturale par să fie sursa de inspiraţie a filmului 2012 pe care Sony Pictures l-a lansat pe data de 13 noiembrie. Teaser-ul, pe care-l puteţi urmări mai jos, este destul de scurt şi ne prezintă un scenariu aproape incredibil de cataclism: un munte de ape acoperă munţii Himalaya. El nu ar putea fi decât rezultatul coliziunii între Pământ şi un asteroid de mari dimensiuni.
Nici un om normal nu ar trebui să se aştepte ca un film despre isteria 2012 să fie logic, serios sau cine ştie ce realizare artistică. Avem parte, în schimb, de efecte speciale cu duiumul, distrugeri... haos, acţiune, oraşe care se prăbuşesc în ocean... şi continente ce se deplasează mai rapid ca avioanele.
Filmul l-am văzut săptămâna trecută. Am ştiut de la început după trailer că va fi un film apocaliptic, dar unele secvenţe au fost cu adevarat cutremurătoare. 2012 este un film pe care merită să îl vizionezi din mai multe motive. Pe langâ tema zguduitoare a Sfârşitului Lumii care a chemat lumea în cinematografe de abia am facut rost de bilete, filmul a avut şi ceva umor. Şi cum spuneam filmul a avut şi câteva faze comice. Cea mai tare a fost atunci când un magnat rus, se urcă într-un Bentley cu ceilalţi camarazi de suferinţă şi unul dintre ei încearcă să pornească maşina. Bineînteles, că asta nu se întamplă la cheie ci printr-o linişte profundă şi două cuvinte magice: Motor porneşte!Deşi filmul are 158min!! nu apuci să te plictiseşti...2012 îşi face extrem de bine treaba distrugând omenirea într-un mod extrem de distractiv şi incitant pentru privitor. Oraşele sunt despicate de crăpături gigantice, vulcanii erup, valurile ating miii şi miiiiiii.... de metrii înălţime, vapoarele sunt simple jucării, avem parte de haos, distrugere... şi cele mai reuşite efecte speciale. În filmul ăsta le vedem pe toate... ca să fie acolo... şi să nu mai fie nevoie niciodată de alte filme cu dezastre(ca să fiu şi un pic cârcotaş:D).În concluzie filmul m-a făcut să mă gândesc încă o dată la faptul că "Money makes the world go round" şi că cei bogaţi şi puternici vor fi mereu la adăpost. PS: Merită văzut!!!