sâmbătă, 5 decembrie 2009

Povestea lui Moş Nicolae




Nu există român care să nu cunoască semnificaţia zilei de 6 decembrie. Atunci este Sfântul Nicolae, una dintre cele mai fericite zile pentru copiii cuminţi. Este ziua în care Moş Nicolae îşi scutură barba pentru a aduce prima zapadă şi totodată ziua în care copiii care au fost neascultători tot anul primesc drept răsplată o nuieluşă.

Se spune că în noaptea de 5 spre 6 decembrie, un moş cu barba albă, pe care nu l-a vazut nimeni niciodată, vine pe la ferestre şi, după informaţii numai de el ştiute, pune în cizmuliţe diferite daruri: pentru copiii cuminţi, el are în desagă dulciuri, fructe şi jucării, iar pentru cei năzdrăvani, o mulţime de nuieluşe.

Această legendă am auzit-o fiecare dintre noi în copilărie şi ne amintim cu nostalgie vremurile în care ne pregăteam conştiincioşi ghetuţele şi le lăsam la uşă sau la geam în aşteptarea lui Moş Nicolae. Oricât am fi tras de pleoape să nu adormim pentru a-l vedea măcar o data pe Moşul, acest lucru nu ne reuşea, deoarece chiar în clipa în care aţipeam, el venea şi lăsa darurile bine-meritate. Dimineaţa, mirosul dulciurilor şi al primelor portocale care anunţau începutul iernii, ne îndrepta teleghidat către ghetuţe, iar în acele momente ne încerca un sentiment de bucurie amestecat cu unul de ciudă că „nici anul acesta nu l-am văzut pe Moş Nicolae“. Apoi, gustând cu plăcere din darurile primite, ne promiteam în mod solemn că anul viitor vom fi şi mai cuminţi, pentru a primi mai multe daruri. Aceste amintiri ne îndreptăşâţesc să ducem legenda mai departe şi să o povestim la rândul nostru şi copiilor noştri.

Cine este Moş Nicolae


Sfântul Nicolae s-a născut în Orientul Mijlociu la 350 de mile nord de Betleem. Istoria şi legendele legate de Sfântul Nicolae se întrepătrund, dar se cunoaşte cu certitudine că a trăit în secolul al IV-lea, a fost cardinal de Myra (acum aflată pe teritoriul Turciei) şi a fost recunoscut şi onorat ca sfânt începând cu secolul al VI-lea. Îi sunt atribuite 21 de miracole, Sfântul Nicolae devenind recunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea pentru semeni şi în special pentru copii. Nicolae provenea dintr-o familie înstărită, iar la moartea ambilor părinţi a moştenit întreaga avere, pe care s-a hotărât să o împartă oamenilor nevoiaşi. De-a lungul secolelor au apărut poveşti legate despre viaţa şi binefacerile sale, una dintre cele mai cunoscute fiind a celor trei surori pe care Nicolae le-a ajutat să scape de tirania tatălui lor. Se spune că cele trei fete erau foarte sărace, iar tatăl lor plănuia să le vândă ca sclave pentru a se chivernisi. Plânsetele şi rugăminţile celor trei surori nu l-au înduplecat pe bătrânul cu suflet negru. Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu >>> departe de locuinţa sa, iar noaptea, pe furiş, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mari. Cu o astfel de zestre, ea a reuşit să se mărite curând. La fel s-a întâmplat şi în următorii doi ani, fata mijlocie şi cea mare izbutind să se aşeze la casele lor cu ajutorul acestui om cu suflet nobil.

O altă legendă spune că, dupa călatoria pe care a făcut-o în Ţara Sfântă, Nicolae s-a întors în ţara lui pe mare. O furtună teribilă s-a abătut atunci pe mare, iar corabia stătea gata să se rupă. Nicolae s-a rugat îndelung la Dumnezeu, iar marinarii au rămas uluiţi de puterea pe care a avut-o atunci când s-a oprit pe neaşteptate furtuna. Din acel moment, el a devenit patronul marinarilor şi al călătorilor.

Ce aduce Moş Nicolae

Sfântul Nicolae este patron spiritual în Olanda, Rusia, Grecia, Italia, Sicilia, Franţa şi în multe oraşe din Germania, Austria, Elveţia şi Belgia. La noi, de Moş Nicolae, copiii cuminţi primesc, pe lângă dulciuri şi jucării, o legătură de nuieluşe frumos colorate, iar cei mai puţin cuminţi primesc o nuieluşă adevărată care să le amintească de o eventuală pedeapsă.

La noi, se spune că iarna începe în noaptea de Sfântul Nicolae. Moş Nicolae este bătrân şi are barba albă, iar în ziua de 6 decembrie el îşi scutură barba, ceea ce înseamnă că trebuie să ningă. Tot în popor se spune că Moş Nicolae vine de ziua lui pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie, iar Sfântul Ion îşi face apariţia pe un cal negru, pentru a întoarce iarna. De Sfântul Nicolae, ziua începe să se mărească şi tot atunci se fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.